Frig, frig rău în această dimineaţă de 30 ianuarie! Nu atât de frig cât ne-au ameninţat meteorologii, însă suficient cât să te cuprindă pofta de a mai rămâne, pentru un ceas măcar, în pat... Doar e duminică, nu?
Soarele darnic, un mare păcălitor, de altfel, în această perioadă a anului, nu reuşeşte să mascheze decât în parte realitatea. Verdictul din termometru este unul cât se poate de clar: Băbana, Argeş, România - minus 5 grade Celsius. Atunci, oare, de ce îmi suna mie în urechi vocea gravă a lui Jean-François Maurice... Monaco, 28 degrés à l'ombre?... Undeva trebuie să fie o problemă... Mai ales că în CD Player-ul din maşinuţă am cu totul şi cu totul altceva... Ceva mult mai ritmat şi într-un contrast perfect cu ceea ce aud în mintea mea şi cu ceea ce vad în jurul meu... Iar aici sunt minus cinci grade la umbră... la soare... aproape că nici nu contează...
Drumul de la Piteşti şi până la Băbana pare un vis, un vis frumos, un vis alb... Pădurea este extraordinară, impunătoare, iar liniile drepte ale drumului asfaltat, întrerupte din loc în loc de viraje viclene, te îmbie să calci pedala de acceleraţie, bineînţeles nu dincolo de limita legală... Păcat însă că toţi cei 15 km pe care i-am avut de parcurs au fost plini de şleauri de gheaţă, semn că motorina e scumpă şi că celor care au acest drum în grijă le pasă prea puţin de cei ca mine...
Un punct, un simplu punct în timp şi spaţiu este acest loc, faţă de care până şi hărţile cele mai detaliate sunt destul de circumspecte. Pentru mine, un (să spunem) nelocalnic perfect, drumul reprezintă o necunoscută, o descoperire continuă, în cel mai curat sens al cuvântului...
Citeşte mai mult...
După o zi petrecuta parţial în faţa calculatorului - cu cifre, rapoarte, tabele, oferte, e-mail-uri, telefoane şi tot tacâmul - şi parţial la volanul maşinii de serviciu - am făcut rapid 200 km, dintre care câteva zeci în nebunia din Bucureşti - ce poate fi mai frumos, seara, decât o ieşire cu bicicleta?... 
Suntem ceea ce suntem şi suntem cine suntem. O sintagmă pe cât de simplă, pe atât de greu de desluşit. Dincolo de opinii, dincolo de părerile noastre sau ale altora, un lucru este cert: ne naştem, trăim şi apunem, singurul lucru care rămâne, dincolo de umbra tremurândă şi de urmele paşilor prin colbul uliţei, fiind amintirea noastră în memoria celor cu care, la un anumit punct, în spaţiu şi timp, ne-am întâlnit. 
Nu am avut, nu am şi nici nu cred ca voi avea vreodată veleităţile unui cunoscător într-ale vinului... Până acum nu am avut curiozitatea de a gusta şi de a încerca măcar să fac diferenţa între vinurile produse în diferite zone ale ţării noastre. 
În doar o săptămână iarna s-a jucat cu noi, un joc doar de ea ştiut... Un fel de joc de-a baba-oarba în care nouă, trecătorilor prin viaţă, ni s-a rezervat doar simplul rol de spectatori... În doar şapte zile iarna ne-a oferit câteva dintre feţele ei, într-un superb, pentru unii şi în egală măsură aproape descurajant, pentru alţii, contrast... 
